Obiectul programului îl reprezintă finanţarea întreprinderilor mici și mijlocii și a operatorilor economici din domeniul HoReCa pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică cu o putere cuprinsă între 27 kWp-100 kWp necesară consumului propriu și livrarea surplusului în Sistemul Energetic Național, sisteme care folosesc sursele regenerabile de energie, nepoluante, precum și cel puțin o staţie de reîncărcare de minim 22 kW pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in, cu minim două puncte de încărcare.

Programul se aplică pe perioada 2021- 2027, în mai multe cicluri de finanțare, şi are caracter multianual.
Tip apel proiecte: competitiv.
Bugetul programului: maximum 476 milioane lei în primul ciclu de finanțare.

1. Solicitanți eligibili

Pot participa în cadrul programului IMM-uri și operatori economici din domeniul HoReCa, care îndeplinesc, cumulativ următoarele criterii de eligibilitate:

(1) Sunt persoane juridice potrivit Legii nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare.
(2) În cazul operatorilor economici din domeniul HoReCa, desfășoară activități sub codurile CAEN:

 5510 – Hoteluri și alte facilități de cazare similare
 5520 – Facilități de cazare pentru vacanțe și perioadă de scurtă durată
 5530 – Parcuri pentru rulote, campinguri și tabere
 5590 – Alte servicii de cazare
 5610 – Restaurante și alte activități de servicii de alimentație
 5621 – Activități de alimentație (catering) pentru evenimente
 5629 – Alte activități de alimentație
 5630 – Baruri și alte activități de servire a băuturilor, n.c.a.
 9329 – Alte activități recreative și distractive n.c.a.

(3) Dețin un contract de furnizare a energiei electrice în vigoare pentru punctul de consum unde solicită finanțarea, cu cel puțin 12 luni consecutive facturate sau un audit energetic privind consumul estimat pentru 12 luni consecutive.

Pentru mai multe informații, accesați acest link.