Vă adresăm invitația de a disemina în cadrul comunității BRCC acest chestionar care abordează ca temă colaborarea companiilor cu Unitățile Protejate Autorizate (UPA).
Acest demers este inițiat de către grupul de lucru Diversitate, Egalitate și Incluziune (DEI) organizat în cadrul Coaliției România Sustenabilă, prima platformă apolitică pentru dezvoltarea sustenabilă a României, recunoscută de Guvernul României ca partener de dialog în implementarea Strategiei Naționale pentru Dezvoltare Durabilă. Coaliția reunește astăzi peste 140 de companii mari, IMM-uri, ONG-uri și instituții academice din ale căror echipe fac parte peste 75.000 de angajați. Programul este dezvoltat de către Ambasada Sustenabilității în România, organizație non-profit care, din anul 2018, promovează modelul economic în care companiile pot rezolva probleme sociale și de mediu, fără a sacrifica eficiența economică și profitul.
Astfel că am lansat acest chestionar, pentru a avea o imagine cât mai clară cu privire la modul în care companiile înțeleg și utilizează conceptul de Unitate Protejată Autorizată (UPA) și colaborează cu acest tip de organizație, dincolo de beneficiile economice. Rezultate obținute vor fi prezentate atât în cadrul unui webinar dedicat acestei teme, acesta fiind organizat în cadrul Sustainability School, program de educare dedicat membrilor Coaliției România Sustenabilă, cât și în cadrul unei campanii de conștientizare derulate pe canalele ASR și ale membrilor grupului de lucru.
Din grupul de lucru fac parte companii active sau interesate de incluziunea socio-profesională a persoanelor cu dizabilități (precum Kaufland, Autonom, Evalueserve, Biriș Goran), cât și organizații non-profit cu experiență în domeniul economiei sociale și în susținerea persoanelor cu diverse dizabilități (Fundația Alături de Voi, Fundația Motivation România, Ateliere Fără Frontiere, Autism Voice, Asociația Tandem, Sense International Romania, ANIALMG, APASS, Asociația Down Plus București, APDD – Agenda 21).
Mai multe detalii despre demers și chestionar, prin accesarea acestui link.
Vă rugăm ca acest chestionar să fie completat până pe 30 aprilie.
Dacă întâmpinați probleme în completarea chestionarului, vă rugăm să ne contactați la adresa contact@ambasadasustenabilității.ro.
Vă mulțumim pentru contribuție!