fbpx

ANAF a realizat, până la jumătatea anului trecut, peste 18.000 de verificări la contribuabili persoane juridice şi fizice și a stabilit peste 400 de milioane de euro ca sumă suplimentară de plată, în condițiile în care, în 2019, numărul total al inspecțiilor realizate a fost de 27.000. Cu alte cuvinte, în semestrul I al anului 2020, în plină pandemie, Fiscul a controlat cu 33% mai mult faţă de perioada similară a anului 2019. Totodată, ariereratele recuperate de ANAF în prima jumatate a anului 2020 au fost cu 7,7 miliarde lei mai mult comparativ cu semestrul I al anului 2019. Ceea ce ne determină să ne gândim că statul a intensificat și colectarea, și activitatea de inspecție fiscală.

Cum finalul anului 2020 a adus și numeroase modificări legislative, iar în curând vor expira multe dintre facilitățile de plată acordate, vă invităm la două zile de webinar – 17 și 18 martie 2021, dedicate exclusiv inspecțiilor fiscale, în care specialiștii EY România vor dezbate cele mai importante puncte din practica inspecțiilor fiscale și vor încerca să contureze trenduri și perspective. Alături, vom avea reprezentanţi ai ANAF, implicaţi în activitatea de inspecţie fiscală.

Dintre temele ce vor fi dezbătute amintim problematica deductibilității serviciilor în contextul inspecțiilor fiscale, noutățile din dinamica inspecțiilor fiscale, preţurile de transfer şi tranzacţiile cu afiliaţi, tichetele cadou, bonusuri comerciale, tranzacțiile cu active sau cele transfrontaliere, toate pe baza unor exemple practice și a unei dezbateri 360 de grade. Toate aceste aspecte vor fi corelate cu jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Subiecte principale 17 martie

  • Deductibilitatea servicilor în contextul inspecțiilor fiscale. Testul realității, beneficiului și necesității
  • Noutăți în dinamica inspecției fiscale, practica ANAF și a instanțelor naționale
  • Practicile comerciale sub lupă

Înregistrează-te pentru 17 martie interval orar 10:00-12:00

Subiecte principale 18 martie

  • Tranzacții cu active în cadrul inspecțiilor fiscale
  • Inspecțiile tranzacțiilor transfrontaliere
  • Trenduri și perspective

Înregistrează-te pentru 18 martie interval orar 10:00-12:00

Lectori

  • Mihaela Mitroi – Liderul Departamentului de Asistență fiscală și juridică pentru clusterul de Sud, EY CESA
  • Georgiana Iancu – Partener Coordonator al Departamentului de Impozite Indirecte, EY România
  • Emanuel Băncilă – Partener, Coordonatorul practicii de litigii și controverse fiscale, Radu și Asociații SPRL EY Law
  • Adrian Rus – Partener, Liderul Departamentului de Prețuri de Transfer, EY România
  • Corina Mîndoiu – Partener Asociat, Departamentul de Impozit pe Venit și Contribuții Sociale, EY România
  • Cristina Mogoş – Senior Tax Manager, Departamentul de Impozite Directe, EY România
  • Invitat special ANAF

Prezentările și discuțiile se vor desfășura în limba română. În timpul webinarului, vom avea un chat live prin intermediul căruia veți avea posibilitatea de a adresa întrebări.

Participarea este gratuită și se face pe baza confirmării înregistrării, iar pentru mai multe informații organizatorice, persoana de contact este Mădălina Coman (madalina.coman@ro.ey.com).

Vă rugăm să adresaţi întrebările pentru echipa noastră, iar noi o să vă răspundem în cadrul evenimentului sau pe e-mail.

#Ask EY