Proclamaţia de la Teheran (1) atrage atenţia asupra caracterului dualist al recentelor descoperiri ştiinţifice şi a avansului tehnologic, în special în biomedicină care, pe de o parte, deschid vaste orizonturi de progres economic, social şi cultural, iar pe de altă parte, pot periclita drepturile şi libertăţile individuale, necesitând o continuă atenţie pentru menţinerea legislației în pas cu progresul ştiinţific.
În acest context, dreptul individual de a refuza un tratament sau o manoperă medicală este mai actual ca oricând. Pentru a analiza în ce măsură acest drept se bucură de protecţie, să definim mai întâi conceptele de tratament medical şi manoperă medicală. Vom înţelege astfel prin tratament medical orice intervenţie în sens larg, care este menită să conducă fie la prevenirea, fie la vindecarea unei boli sau a unei stări care afectează sănătatea unei persoane, iar prin manoperă medicală vom înţelege orice intervenţie asupra unui individ, executată de personal medical calificat, în scopul diagnosticării unei boli, sau a stabilirii potenţialităţii existenţei unei boli în viitor sau în general pentru menținerea vieții unei persoane (de exemplu, hrănirea artificială, intubarea, etc.).Se desprinde din definițiile anterior formulate calitatea de pacient a individului despre ale cărui drepturi şi libertăţi ne întreabăm în ce măsură sunt protejate. Drepturile pacientului au apărut după al doilea război mondial, în contextul abuzurilor medicale desfăşurate de către regimul nazist şi au fost pentru prima oară explicate ca atare, deşi într-o formă mai degrabă simbolică, de declaraţiile Tribunalului de la Nürnberg.
Totuşi, referinţele sunt strict legate de existenţa unui consimţământ informat, în situaţia supunerii unei persoane unui experiment ştiinţific sau medical. Ulterior, aceste drepturi ale pacienţilor, grefate pe principiile majore de etică dezvoltate de organizaţii internaţionale, au fost preluate în tratate internaţionale şi regionale, precum şi în norme cu caracter de recomandare. În acest fel, obligaţiile medicilor au fost dublate de drepturile corelative ale pacienţilor, punându-se capăt unui partenalism medical asbolut, specific profesiei încă din Evul Mediu.
Accesați acest link pentru a citi întregul articol.