Ziarul BURSA organizează, în parteneriat cu Institutul Naţional de Pregătire a Practicienilor în Insolvenţă (INPPI), a IX-a ediţie a conferinţei “Codul Insolvenţei”, în data de 15 februarie 2023, începând cu ora 09:30, la Hotel Pullman,World Trade Center Bucharest, sala New York.
Participarea la lucrările conferinţei se înscrie în formarea profesională continuă a practicienilor în insolvenţă cu un număr total de 8 puncte aferent orelor de dezbateri şi prezentări (pentru membrii UNPIR).
SUBIECTE
- Insolvenţa sistemică – realităţi şi soluţii pentru redresare;
- Cadrul legal – legislaţia europeană, provocări şi oportunităţi;
- Concordatul preventiv şi acordul de restructurare – probleme practice şi soluţii;
- Responsabilitatea managerială – unul dintre mecanismele de prevenţie a dificultăţii financiare a companiei;
- Rolul băncilor şi al programelor de stat (de tipul IMM Invest) în finanţarea-punte a companiilor mari şi IMM-urilor aflate în dificultate;
- Facilităţile fiscale ca metode de redresare. Eşalonarea şi ştergerea datoriilor bugetare;
- Falimentul ca metodă de asanare a economiei şi de reintroducere a activelor viabile în circuitul economic;
- Importanţa evaluării activelor în procesul de restructurare;
- Insolvenţa persoanelor fizice;
- Soarta insolvenţelor statului gestionate de AAAS;
- Atingerea obiectivelor climatice – cap de linie pentru activitatea multor firme, în condiţiile în care 50% din activele lor sunt afectate de acest scop.
Accesul la conferinţă va fi fizic (la locație) sau online, prin webinarii.ro. Codul de acces, pentru participanții în formatul online, este valabil doar pentru practicienii înscrişi. Punctele INPPI se acordă doar practicienilor prezenţi pe platformă pe toata durata evenimentului.
Taxa de participare este de 500 lei plus TVA/participant.
Pentru înscriere vă rugăm să transmiteţi o solicitare prin e-mail la adresa publicitate@bursa.ro sau la telefon 0720.220.203.
Mai multe detalii puteți găsi AICI.
