fbpx

Izolarea impusă de pandemia de COVID-19 aduce modificări și în sectorul rezidențial. Timpul petrecut acasă a dat un nou sens ideii de confort și transformării propriului spațiu din ”casă” în ”acasă”. Dacă pentru unii lucrul acesta a însemnat doar achiziționarea unui birou sau redecorarea camerei de zi, pentru alții a însemnat achiziționarea unei noi proprietăți, care să răspundă mai bine noilor lor nevoi.

În ciuda schimbărilor de ritm și perspectivă pe piața imobiliară, un lucru a rămas însă constant – riscul.

De la incendiu, trăsnet, explozie, izbirea clădirilor asigurate de către vehicule rutiere sau riscuri catastrofice, până la avarii accidentale la instalațiile de apă și canalizare, la instalațiile de încălzire și climatizare precum și avarii la aparatele electrice, electronice, inundație de la vecini sau furt, riscul rămâne un element care poate destabiliza orice echilibru. Și deși nimeni nu îți poate garanta siguranța deplină, o asigurare potrivită îți poate garanta continuitatea planurilor personale sau de business, atunci când intervine neprevăzutul.

 

Exemple de situații de despăgubiri

Dacă te numeri printre cei care se gândesc că lor nu li se poate întâmpla sau îți spui mereu că vei asigura afacerea, însă poate data viitoare, ar fi bine să iei în calcul faptul că evenimentele nefericite nu aleg nici persoana, nici momentul.

Poți lua exemplul unui dezvoltator care se afla în faza de montare a geamurilor și ușilor de interior și finisarea interioară a clădirii S+P+3E, în construcție. Pentru a preveni furtul, materialele ce urmau a fi folosite precum și sculele și uneltele necesare lucrărilor au fost depozitate în subsolul clădirii. În urma unor ploi torențiale, apa a pătruns în subsol inundându-l și afectând materialele și uneltele depozitate acolo.  Pagubaprodusă a fost de 70.000 Euro, însă a fost în întregime recuperată prin plata despăgubirii asigurării, pentru care dezvoltatorul a plătit o primă de asigurare de 3.800 Euro.

În 2020, o companie de dezvoltare imobiliară, în calitate de asigurat, a primit de la unul dintre chiriașii săi  oînștiințare de despăgubire cu privire la plata unor cheltuieli de înlocuire a mobilierului și echipamentului de lucru, distruse în urma unei inundații provocate de o țeavă de apă spartă accidental în timpul nopții. Conform contractului de închiriere, proprietarul răspunde pentru reparațiile necesare menținerii imobilului închiriat în stare corespunzătoare de desfășurare a activității chiriașului. Din fericire, dezvoltatorul a fost asigurat, așa că a recuperat paguba de 10.000 Euro. Prima de asigurare a fost de 500 Euro pe an.

Acestea sunt doar câteva exemple care confirmă cât de utilă este o asigurare pentru cei care conduc afaceri.

Asigurarea imobilelor sau bunurilor și Asigurările de răspundere civilă legală față de terți

Optând pentru Asigurarea imobilelor sau bunurilor, vei avea certitudinea că, indiferent de riscurile la care sunt expuse clădirile rezidențiale, clădirile cu destinația de sedii administrative, halele de producție și alte construcții, dar și bunurile, utilaje, stocurile de marfă, materiale și materiile prime asigurate, vei depăși mai ușor eventualele probleme, atât din punct de vedere financiar, cât și din punct de vedere al timpului necesar remedierii daunelor. Acestea din urmă înseamnă de cele mai multe ori întreruperea business-ului și generarea de pierderi. De aceea, complementar asigurării imobilului, îți poți asigura și pierderile de profit brut cauzate de întreruperea temporară, parțială sau totală a activității, în urma unor evenimente asigurate.

Dacă spațiul în care îți desfășori activitatea este închiriat, cu Asigurările de răspundere civilă legală față de terți, față de proprietar și a proprietarului față de chiriaș ai sprijinul financiar necesar pentru acoperirea pagubelor provocate de compania ta, în diverse situații, prin vătămări corporale şi/sau avarierea, distrugerea ori deteriorarea bunurilor aparţinând terților, ca urmare a unor fapte produse accidental, din neglijență sau imprudență.

 

Provocările și momentele dificile fac parte din traseul oricărui antreprenor – nu le poți evita și nu le poți prezice, dar le poți asigura cu polița potrivită. Sperăm că acest material te-a ajutat să o descoperi și să înțelegi mai bine ce poate face pentru tine.

Fă pasul către un viitor asigurat și cere o ofertă. Scrie-ne pe adresa relatii.clienti@groupama.ro sau direct în site https://www.groupama.ro/contact  sau alege rețeaua Groupama de agenții și colaboratori.