„The Source” – by Cristian Luchian

Date:28/08/2025 6:00 pm
Location:STABLES / T20A Onisifor Ghibu, Record Park, Cluj-Napoca

Inspirată de ideea de liminalitate — acea stare de tranziţie din ritual, performance sau transformare interioară — expoziţia propune o extindere a sensului: de la liminal la luminal. De la lucrare de artă la obiect de iluminat. Aici, lumina nu este doar mediu, ci esenţă. Nu doar accent, ci sursă.

„The Source” deschide o poartă între două lumi: una a picturii în forma ei tradiţională, cealaltă a luminii care vine din interior. Lucrările expuse sunt realizate cu materiale translucide, iar în rama fiecărei piese se află un panou LED care, odată activat, transformă imaginea într-un spaţiu strălucitor, viu, profund. În stare „stinsă”, lucrarea este pictură — un obiect material, cu prezenţă clasică. În stare „aprinsă”, devine altceva: corp de lumină, vitraliu contemporan, portal spre o realitate aflată mereu acolo, dar invizibilă.

Lumina trece prin materie și o schimbă.

Culorile curg, pulsează, reverberează.

More information here.

Cristian Luchian
www.timeland.today